Octavian Oloieru

Ani la rând am trecut cu trenul prin Țibeni în drumul către Putna sau Rădăuți și de fiecare dată am observat drapelul tricolor arborat la o casă de lângă calea ferată. Mai tot timpul era însoțit și de mesaje care îndemnau la trezire, la deșteptare. O fotografie din anul 2008.

În aprilie 2012 Octavian Oloieru a împlinit 93 de ani. La inițiativa unor prieteni și cunoscuți i-am făcut o vizită. I-am adus în dar un tricolor nou care să-l înlocuiască pe cel vechi care pierduse lupta cu timpul. Au fost câteva ore de istorie care nu se învață la școală, cum foarte bine spune motto-ul emisiunii Memorialul durerii. Ca și bunicul meu, Octavian Oloieru ne-a povestit o altă istorie. Exact ce au trăit. Multe cărți de acum ne spun că altfel au stat lucrurile. Pe cine să credem? Propaganda oficială, care nici nu este românească de cele mai multe ori, ci acordată după anumite directive și care rescrie multe teme sensibile pentru alții sau pe cei care s-au aflat în mijlocul evenimentelor.

Cu această ocazie, unul dintre noi a filmat mărturiile lui Octavian Oloieru, supranumit Leul din Țibeni de postul de radio Europa liberă și de unii dintre cei care studiază arhivele Securității. Unele sunt cutremurătoare și ne arată metodele folosite de-a lungul comunismului românesc pentru a reduce la tăcere pe cei care făceau agitație contra orânduirii socialiste. Este surprinsă foarte bine trecerea de la comunismul internaționalist adus de tancurile sovietice, în care dușmanii poporului înfundau închisorile, lagărele de muncă și canalul, la comunismul de tip naționalist-ceaușist, în care numai un nebun putea critica societatea socialistă multilateral dezvoltată și drept urmare locul său era la balamuc.

Cu regret remarc acum câtă încredere au avut acești oameni care au fost naivi din acest punct de vedere, în forțele de tip nord atlantic și mai ales în SUA. Prigoana Securității, izolarea pentru a nu cauza probleme celor cu care venea în contact, amintiri de pe front, refugiul în România brutal sfâșiată a anului 1940 și multe crâmpeie de – și reflecții asupra unor episoade de – istorie urâtă a națiunii românești sunt surprinse în cele două filmulețe de mai jos. Octavian Oloieru era foarte bine ancorat în actualitate și în acel moment, la fel ca noi, avea multe de reproșat lui Traian Băsescu. Scrisese și o poezie manifest pe această temă. Cântecele legionare de pe fundal sunt opțiuna celui care a montat filmul.

La sfârșitul lui iulie 2012 Octavian Oloieru a murit. Am participat la înmormântare. Despre dispariția acestuia a scris un articol cuprinzător în Monitorul de Suceava prietenul meu Florin Paiu. Îl redau integral.

Un fost deţinut politic, cu 17 ani de detenţie, a murit la 93 de ani

Un fost deţinut politic, disident al regimului comunist, condamnat de patru  ori şi care a adunat 17 ani de detenţie, a încetat din viaţă acum trei zile, la  onorabila vârstă de 93 de ani. Octavian Oloieru,  de profesie învăţător, domiciliat în ultima perioadă în satul Ţibeni,  comuna Satu Mare, a murit demn, aşa cum a trăit o viaţă, după ce a mers la  spital pe picioarele sale, din cauza unor afecţiuni asociate, care însă, cel  puţin aparent, nu i-au pus niciodată probleme deosebite.

Viaţa acestuia ar putea constitui oricând subiectul unui film sau al unui documentar. În calitate de preşedinte al PNŢ la organizaţia de tineret Rădăuţi, a fost arestat prima dată în 1947 şi dus la Penitenciarul Gherla.

În anul 1949 a fost arestat din nou de către organele de securitate din  Rădăuţi şi Suceava şi, în urma dosarului întocmit de Tribunalul Militar Iaşi, a  fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru propagandă şi agitaţie  anticomunistă, perioadă în care a lucrat în coloniile de pe canalul Dunăre – Marea Neagră.

Amintiri dureroase din închisorile comuniste

Este arestat din nou în 1956 şi condamnat la 17 ani de muncă silnică, pentru  agitaţie, propagandă şi vătămare gravă a unui membru de partid comunist. Execută pedeapsa parţial, până în 1964, când este eliberat prin decret de graţiere.

„La închisoarea Galaţi, prin anii 1960, pentru nesupunere şi agitaţie între  deţinuţi am fost condamnat prin proces verbal de către comandantul închisorii la  lovituri la fund de către un miliţian specializat cu aplicarea lor, cu un căluş la gură, pentru a nu putea striga. Căluşul îmi astupa respiraţia, încât am căzut  în nesimţire atât din cauza loviturilor primite, cât şi din cauza sufocării.  După bătaie am fost pedepsit în continuare cu 30 de zile de izolare. Fiind luna  decembrie, am fost dus într-o celulă cu temperatura sub 0 grade, unde am fost  legat cu lanţuri de mâini şi de picioare”, este una dintre dureroasele amintiri  din închisoare ale lui Octavian Oloieru.

Dus la Psihiatrie şi condamnat din nou, în 1970

În 1970, Securitatea l-a ridicat din nou, internându-l cu forţa la Spitalul  de Psihiatrie Răducăneni. Aici a fost supus unui tratament psihiatric pe care  l-a considerat o practică clară de exterminare. A fost  unul dintre puţinii  norocoşi care au scăpat.

Octavian Oloieru a mărturisit ulterior că „dr. Pop Marius şi sora medicală Bungiu Saveta s-au purtat cu mine mult mai rău decât securiştii care m-au  arestat”.  După 76 de zile de greva foamei la psihiatrie, a ajuns din nou  după gratii, în urma unei condamnări la 12 ani de închisoare, executate  parţial.

Părinţii săi au murit în Siberia, iar fratele în închisorile  comuniste

Pentru o imagine şi mai clară a dramei vieţii acestui om, documentele  oficiale au consemnat şi moartea părinţilor săi, adversari ai Regimului  Bolşevic, după ce au fost deportaţi în Siberia, dar şi a fratelui său, Dragoş Oloieru, profesor de matematică. Arestat în anii ‘80 pentru compunerea unor  versuri în care se vorbea de lupta pentru eliberare de sub dictatura comunistă  şi pe care le difuza elevilor, Dragoş Oloieru a fost condamnat la opt ani de  închisoare, murind pe parcursul detenţiei. „Noaptea când mă culcam nu  mă gândeam ce voi mânca a doua zi, ci ce voi mai face împotriva comuniştilor”, mărturisea recent Octavian Oloieru.  Casa acestuia din Ţibeni, aflată lângă calea ferată, în apropiere de haltă, a atras tot timpul atenţia  călătorilor din tren datorită tricolorului aşezat la loc de  cinste. Înmormântarea lui Octavian Oloieru va avea loc astăzi, în satul Ţibeni.

La începutul lui septembrie 2012 am participat la praznicul de 40 de zile de la dispariția lui Octavian Oloieru. A venit și un domn din Rădăuți pe nume Georgescu. Acesta l-a cunoscut foarte bine pe Dragoș Oloieru, fratele fostului deținut politic, cel care a murit în condiții suspecte în închisorile comuniste și care este amintit în filmuleț și în articol. Unele informații se mai găsesc aici. Sunt incomplete și parțial eronate.

Georgescu ne-a povestit cum și el și Oloieru Dragoș erau reținuți și duși în arest pe perioada vizitelor oficiale la Rădăuți ale unor demnitari comuniști, cum reușeau să trimită scrisori la Europa liberă prin intermediul turiștilor străini care veneau să viziteze mânăstirea Sucevița și cum Oloieru Dragoș a fost arestat în urma unei percheziții la domiciuliu unde i-au fost găsite câteva scrisori care urmau să ajungă la prestigiosul post de radio. Atunci fratele lui Octavian Oloieru a luat toată vina asupra sa și după o perioadă de detenție a decedat în închisoare.

De menționat că la acest praznic și-a făcut apariția și turnătorul de serviciu, un vecin împuternicit de organele Securității statului să-l supravegheze și care și-a făcut datoria excelent.

Cu această ocazie am adus un nou tricolor, pe care l-am instalat în biserica din Țibeni, cu acordul preotului Pușcașu. Biserica a fost ridicată de coloniștii maghiari așezați acolo de Imperiul Austro-ungar și în ea se puteau vedea câteva panglici în culorile ungurești, dar nimic care să ne arate că suntem în România.

Pe viitor este de dorit ca măcar o stradă din Țibeni să poarte numele fostului deținut politic, iar elevii să învețe la școala locală despre el. Aștept ca în cartea preotului Pușcașu despre istoria satului Țibeni să se strecoare câteva pagini și despre Octavian Oloieru, om care acum face cinste satului. La o simplă căutare pe Google „personalități din Țibeni” rezultatul nu mai are nevoie de comentarii.

Marele meu regret e că l-am cunoscut foarte târziu pe Octavian Oloieru și mai ales că am făcut legătura între casa cu tricolor și fostul deținut politic abia în anul 2012.

Anunțuri

3 gânduri despre „Octavian Oloieru

  1. Ce poti sa mai spui??Sa le ierte Dumnezeu pacatele tuturor celor ce-au trait si murit ca romani adevarati..Dar nu pot sa ma intreb:cine au fost cei mai inversunati dusmani ai romanilor, de-a lungul istoriei acestui popor.?!.Nu cred ca turcii, rusii,nemtii ori alti straini.Fie ei si ocupanti.Si azi romanii au aceeiasi dusmani.Alti romani.Ceilalti.Sa fiu iertat.E doar o parere.

  2. Poate mai doreste cineva,sa si-l aminteasca ,pe luptatorul Octavian Oloieru,sa vizioneze clipul pe youtube,cu Hetea Toader – Marisel,care a amintit in timpul evenimentelor din Dec 89 de la Timisoara,in Balconul Operei,de lupta darza a leului de la Tibeni,unde intreaga familie a indurat un adevarat martiriu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s