La pas de la Vama la Moldoviţa

Am ajuns şi la ultima plimbare pe căile ferate secundare din judeţ a anului 2007. Era trecut de jumătatea lunii august. Vremea ploioasă se menţinea. Temperaturile erau scăzute, dar cadrul general era optim pentru o drumeţia. Eram trei persoane şi ne-am propus o plimbare la picior de la Vama până la Moldoviţa. Am luat personalul de Câmpulung Moldovenesc din gara Suceava Vest (Şcheia) şi am mers până unde Moldova primeşte apele Moldoviţei, adică la Vama.

La Vama situaţia se arăta şi mai complicată decât la Suceava. Fuioare de nori se lăsau pe vârfurile brazilor şi ploaia părea iminentă. Atunci podul de peste Moldoviţa de la Vama era în plin şantier. Fiind duminică, bătea vântul pe acolo.

Deşi atunci se circula pe această cale ferată, serviciul era făcut de un automotor Malaxa cu 50 de ani pe o osie, linia era inundată de iarbă. Nici nu am ieşit bine din Vama şi am dat peste casa celui mai înfocat suporter al Stelei de pe valea Moldoviţei.

Norocul nostru că direcţia de înaintare era NV. Mergeam către lumină. În spate era prăpăd.

Şi o casă specifică zonei.

Deia e un sătuc lipit de Frumosu. Aici observăm că munţii din jur au şi pădure, ceea ce a lipsit de la Vama până aici. Observ halta mizerabilă, şcoala proaspăt renovată şi pitorescul satului. Destul de lung, cel puţin 4 km.

În capătul dinspre nord al satului Frumosu se afla halta Dragoşa. Numele îi vine de la pârâul care coboară din Obcina Mare şi pe cursul căruia se află cătunul cu acelaşi nume. Şi podul auto şi cel feroviar care traversează acest pârâu nu arată deloc bine, chiar pot spune că sunt avariate. Moldoviţa la fel de neagră şi urâtă. Găsesc şi un mesaj aflat într-o zonă unde pădurile sunt pur şi simplu masacrate. Cel puţin în ultimii ani, lemnul este cărat în cantităţi îngrijorătoare către fabricile de la Dorneşti ale austriecilor.

La intrare în satul Vatra Moldoviţei am găsit pe malul râului un fel de adăpost. Am luat masa într-un cadru natural de vis.

La capătul dinspre sud al satului Vatra Moldoviţei se află halta Valea Stânei. De aici este vizibilă crucea ridicată pe muntele de lângă mânăstirea Moldoviţa. Vedem ceaţă pe valea Boului, un afluent al Moldoviţei. În centrul satului se afla intersecţia cu drumul care în est urcă pe pasul Ciumârna, iar în vest pe pasul Trei Movile. În ultimii ani, Turul României la Ciclism trece constant pe aici.

În Vatra Moldoviţei, sat vechi de români, se află mânăstirea Moldoviţa. Obiectiv înscris pe lista UNESCO alături de alte biserici pictate ale unor mânăstiri din nordul Moldovei ridicate de Muşatini. Specific pentru Moldoviţa este aşa numitul roşu de Moldoviţa, aproape la fel de celebru ca albastrul de Voroneţ. Mânăstirea este una de maici şi acest lucru se observă prin abundenţa de flori.

Biserica a fost ridicată şi pictată în vremea voievodului Petru Rareş. Bustul său se găseşte într-un colţ exact la intrare în muzeu. Ce mi-a atras cel mai mult atenţia în acest mic muzeu al mânăstirii Moldoviţa au fost nişte tuburi ceramice utilizate pe post de conducte pentru a alimentare cu apă. Specific Moldoviţei este şi pridvorul.

În dreptul mânăstirii se află haltă Vatra Moldoviţei. De aici şi până la Moldoviţa mai sunt cinci km. Satul Moldoviţa este un sat de huţuli, populaţie vorbitoare de limbă slavă din familia ucraineană. Acum în mare măsură este românizată şi se declară români la recensământ. Huţulii au început să vină aici din Pocuţia ca lucrători la mânăstirile Putna şi Moldoviţa, încă dinainte de furtul nordului Moldovei de către imperiu. Linia ferată se apropie din nou de cursul Moldoviţei, uneori chiar îngrijorător.

Gara Moldoviţa se află undeva în centrul satului. Lângă ea a fost o importantă fabrică de cherestea. În ultimii ani a încăput pe mâna lui Omar Hayssam şi când îi era sirianului mai greu, a ars. La această fabrică era coborât tot lemnul de pe văile Moldoviţei şi ale afluenţilor ei, pe o reţea de căi ferate înguste. Acum pe un segment de cale ferată îngustă se face turism cu mocăniţa. Tot lângă gară, duminica, se face un talcioc, unde se vând nimicuri, se aud manele şi pute a fum de mititei.

Cam patru ore şi jumătate a durat drumul până la Moldoviţa, inclusiv vizita la mânăstire. Eram oarecum sub presiunea timpului şi trebuia să ne încadrăm. La întoarcere am coborât cu automotorul Malaxa din imagine. Am constatat că trenul era plin până la refuz şi pe lângă noi, dacă mai erau 3-4 oameni cu bilet. În rest, toţi cei care fuseseră la târg la Moldoviţa şi mai apoi coborau către Vama, preferau se dea 1 leu la naş. De aia călătoreau oamenii ca sardelele, pentru că oficial eram vreo 7 călători şi nu era nevoie de mai multe locuri cât oferă un automotor Malaxa.

Mai apoi, linia a fost privatizată. Nu a ţinut mult, pentru că a luat-o apa. şi ultima dată s-a circulat doar până la Vatra Moldoviţei cu trenul de epocă, dar fără aburoasă, care a patinat şi a fost lăsată în Vama. Acum vreo câţiva ani automotorul Malaxa a luat foc lângă Vama şi s-a terminat cu circulaţia regulată a trenurilor de călători pe secţia 514.

7 gânduri despre „La pas de la Vama la Moldoviţa

    • si eu am plecat demult din Moldovita,am deseori nostalgia locului, am fost tentata de multe ori sa vin intr-o vacanta dar mi-e teama ca n-o sa mai gasesc nimic cum a fost,asa ca prefer sa raman cu o imagine idealizata a ceea ce numesc si acum ,,acasa„

    • Si eu sant nascut in moldovita.am locuit langa casa parohiala in hauceni dar din pacate de peste 30 de ani sant plecat.acum in august am fost in vizita in moldovita dupa 13 ani si iti pot spune ca prea multe nu s-au schimbat.totusi revin cu mare placere pe meleagurile natale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s