A venit Nea Gică cu ursu’ – ep.4 Dumitrescu, român verde din Dorneşti

Luni. 15 08 2011. Zi de mare sărbătoare şi revărsare de alcool. După plimbarea din ziua precedentă, abia m-am ridicat din pat pe la ora 9. Ştiam că mecanicii de pe aburoasă deja plecau spre Cacica. Nu ştiu cum au rezistat oamenii la un asemenea program infernal, dar sigur cei care l-au conceput nu au fost întregi la cap. După scenariul din ziua trecută, eram pe la ora 14 în gara Dărmăneşti şi aşteptam trenul care venea de la Cacica. De data asta singur. Era o zi mult mai călduroasă decât precedenta şi vântul nu adia deloc. Despre ameninţări de ploaie nici nu putea fi vorba. Oboseala se vedea puternic pe chipurile celor doi oameni de pe aburoasă. Să dormi două – trei ore pe noapte timp de 10 zile nu e chiar aşa interesant. În gara Dărmăneşti a venit ceva lume să întâmpine trenul. Tehnologia foto digitală face ca fiecare doritor să poată avea o fotografie lângă aburoasă sau lângă pitoreştile vagoane ale trenului turistic de epocă Moldoviţa.

Din ciclul renovări în stil oranj, avem astăzi gara Milişăuţi. Cele două gagici, singurii turişti străini pe care i-am văzut în trenul lui Flutur, continuau lucrul la documentarul lor. Faptul că se aflau aici era o întâmplare, mai ales că rămăseseră fără subiect de film şi trecând aburoasa pe la Vama, le-a picat subiectul în poale. Dacă tot am ajuns la Cel mai iubit fiu al Bucovinei, amintim că spunea cum chiar Corul Madrigal va călători cu acest tren până la Putna. Ca şi la faza cu Messi din primăvară, exact aşa s-a întâmplat şi acum cu Corul Madrigal.

La capitolul Dulcea Bucovină, vă prezentăm drumul betonat pe o singură bandă de la Ţibeni. Între timp, Nea Gică a scos un salam şi l-a pus la frigare. Extraordinar de gustos după ce a făcut cunoştinţă cu cuptorul aburoasei.

În gara din Dorneşti am mers să fac aprovizionarea. Am luat un salam pe mai târziu şi câteva ouă. Nea Gică mi-a spus că ouăle coapte la aburoasă au un gust senzaţional. Cu Moscova – Sofia (Varna) ne-am întâlnit la Dorneşti. De pe peron a venit un om care s-a bucurat ca un copil când a văzut locomotiva. Era Dumitrescu, român verde din Dorneşti, cum s-a recomandat. Explica oamenilor de pe peron principiile de funcţionare ale monstrului şi depăna amintiri. A urcat în cabină cu noi.

Nea Dumitrescu nu că ştia glume, bancuri, zicători şi tot felul de potlogării, dar le zicea numai în versuri în stilul strigăturilor de la horele de odinioară. M-a impresionat că ştia Doina lui Eminescu pe de rost şi multe alte poezii. Am observat că mulţi oameni în etate ştiu să recite poezii din literatura română, ceea ce nu se poate spune despre hamburgării de internet şi cei crescuţi cu cheia la gât. Prin Rădăuţi m-au cuprins aceleaşi apucături dobândite de la Flutur, adică datul din mână aiurea la lume.

După Rădăuţi, Dumitrescu a băgat câteva lopeţi de cărbune şi ne-a evocat cum era viaţa de mecanic de locomotivă cu abur acum jumate de veac. Remarc încă o dată prosperitatea din zona Vicovelor şi frumuseţea caselor. Pas cu pas se civilizează şi aceşti oameni şi nu mai aruncă gunoaie aşa la întâmplare, cum am văzut acum doi ani pe malul Sucevei la Vicovu de Jos şi m-am îngrozit.

De la Gura Putnei până la intrare în Putna se găseşte cel mai frumos peisaj pe care l-am văzut în viaţa mea prin toate călătoriile pe unde am umblat. Nu degeaba şi-a ales Ştefan cel Mare acest loc pentru odihnă veşnică.

În gara Putna era lume ca la balamuc. Se cunoştea că e hram. În acest timp se juca Apus de Soare sub zidurile mânăstirii. Cum a oprit trenul, copiii au invadat locomotiva şi puneau tot felul de întrebări despre cum funcţionează, ce reprezintă manetele, robinetele şi altele.

După ce s-a mai golit de lume, am mai stat la discuţii cu gagicile şi cu mecanicii. De fapt jucam rol de translator şi aveam ceva dificultăţi în a traduce expresiile româneşti din bancuri şi glume neaoşe. Ne-am tras şi noi într-o poză de grup să ţinem minte evenimentul. Din ce ştiu, filmul a fost lansat acum câteva zile la Vama şi Nea Gică a fost invitat de onoare.

Numai mirese nu am văzut pozând pe scările vagoanelor, în rest toată gama de dudui a defilat pe acolo.

Între timp s-au copt şi ouăle. Foarte delicioase. Fierte în apă nu au nici pe departe gustul pe care îl au coapte.

Pe peron am găsit un vecin de cartier. Aveam cu cine veni acasă de la gară.

Când a plecat trenul din Putna, cu noi în cabină au venit fetele cu documentarul, pentru a mai trage câteva cadre în aburoasă. Au stat până la Gălăneşti, după s-au dus în tren. Noi am pus un salam la frigare şi l-am mâncat cu muştar. La Gălăneşti trenul staţiona vreo 20 de minute ca să treacă personalul de Putna la deal.

La Rădăuţi deja era întuneric.

La Dorneşti a coborât mecanicul pensionar, iar trenul, golit de pasageri, şi-a continuat procesiunea pe valea Sucevei până la Burdujeni. Era o noapte superbă cu lună plină şi noi destul de obosiţi. Undeva între Dărmăneşti şi Iţcani am făcut schmb de tricouri cu Nea Gică, exact ca fotbaliştii după meci. Am petrecut trei zile foarte frumoase în aburoasă şi mai ales am întâlnit oameni minunaţi care au avut de spus multe poveşti fantastice.

Ideea cu trenul a fost una foarte bună şi genul ăsta de turism are un potenţial ridicat. Dacă a fost un simplu foc de paie, se poate spune că banii au fost aruncaţi degeaba. Dacă va deveni tradiţie, vom avea mulţi turişti străini şi trenul va deveni încă un punct de atracţie al zonei. După 01 09 2011 se va decide dacă acest tren va mai circula la sfârşit de săptămână, atât timp cât permite vremea, sau nu.

Sfârşit

Anunțuri

Un gând despre „A venit Nea Gică cu ursu’ – ep.4 Dumitrescu, român verde din Dorneşti

  1. Intradevar interesanta experienta, prima de altfel in zona. O atractie spectaculoasa pentru localnici dar si turistii ce mergeau catre Putna (acum nu stiu daca la Marea Alcoolemie sau Sfanta Liturghie). Toti isi opreau masinile, indiferent ca incurcau sau nu circulatia, fotografiau trenul, sau, de nelipsit acest lucru, (ca la nuntile „de lux” ale romanilor) isi omorau claxoanele entuziasmati de prezenta „afumatoarei” si desigur ca isi rupeau incheieturile facand din mana calatorilor.
    O experienta probabil de neuitat pentru copii din tren dar si de ceilalti pasageri care uneori se puneau in mintea copiilor (recunosc am facut si eu asta de cateva ori).
    Sunt sigur ca a fost o atmosfera interesanta in locomotiva cu aburi! Il cunosc personal de mic pe Nea Dumitrescu, un mare caracter! Un pasionat de rima, poezie si glume de bun gust!
    Sincer sa fiu la un moment dat, mai exat in Galanesti am vrut sa urc si eu alaturi de mecanici si Nea Dumitrescu dornic sa aud o gluma de a acestuia si de ce nu, sa experimentez si eu pentru cateva clipe viata de mecanic de locomotiva pe aburi. O viata destul de grea de altfel.
    Turisti ar aduna acest tren pe viitor daca va mai circula pe ruta Cacica – Putna! Era destul de aglomerat, cel putin la intoarcere!
    Avand in vedere preturile biletelor (deloc mici pentru ruta respectiva), consiliul ar putea aduna ceva banuti, din turism de aceasta data (dupa cum se tot lauda cu marile evenimente turistice promovate de „Tanti Elena” si Flutur).

    In incheiere tin sa va felicit pentru relatarile de mai sus!
    Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s