A venit Nea Gică cu ursu’ – ep.1 Stirigoaia

Deşi mi-am propus ca pe acest blog să scriu despre plimbările mele în ordine cronologică, voi face o excepţie pentru serialul A venit Nea Gică cu ursu’. Voi posta impresii şi multe fotografii din călătoriile de zilele trecute cu ABUROASA prin judeţul Suceava. Joi, 11 08 2011, prima zi a concediului, cu prietenul Suciu am plecat de dimineaţă la gara Burdujeni. Nu intuiam nici pe departe că va fi o zi memorabilă. Era cam frig. Numărul amatorilor de plimbare cu trenul de epocă Moldoviţa era îmbucurător şi încă înainte de plecare se cam aglomerase în vagoane.

Sincer să fiu, nu m-a prea interesat interiorul vagoanelor. Salonul şi clasa întâi erau foarte luxoase şi exact ca în filmele de la începutul secolului trecut. Confortul oferit de vagonul de clasa a doua nu se întâlneşte pe nicăieri la CFR-ul actual pentru un vagon de clasa a doua. Vagonul de clasa a treia e cu bănci de lemn şi foarte pitoresc. În componenţă mai e un vagon poştă, folosit de personalul trenului pentru a depozita una alta.

Plăcerea mea era să stau în zona descoperită a vagoanelor, să văd peisajele, să simt mirosul fumului, să aud sunetul monoton şi plin de farmec al roţilor de tren. Chiar dacă trecuse bine de ora 9, era încă foarte răcoare. Pe valea Sucevei trăgea acelaşi curent cu care deja sunt obişnuit. Nu rezistam mai mult de câteva minute şi intram în vagon. Mai jos aveţi cel mai lung pod de pe viitoarea şosea de centură a Sucevei.

Deşi un prieten îmi spusese cu câteva zile în urmă că se lucrează în draci la cârpirea gărilor de pe traseul trenului de epocă şi că după mai bine de 20 de ani se şi coseşte iarba de pe şine, nu mi-a venit să cred când am văzut gara Dărmăneşti. Fusesem acolo cu două luni în urmă şi găsisem un peisaj dezolant. Acum totul era făcut după proverbul văruit pe necârpit, bogdaproste c-am gătit. Doi dorei încă mai aveau treabă pe sus. Iarba cosită pe 5 linii. Frumos, frumos, dar numai dacă nu mergeai în spatele gării. Acolo paragina a rămas intactă. E stilul de lucru oranj, deja ne-am obişnuit.

Din cauză că aburoasa are un consum foarte mare de apă şi nu mai există în gările de pe traseu acele sisteme de alimentare a locomotivelor, a fost aleasă soluţia tandemului aburoasă-LDH. Aburoasa trăgea puternic atunci când linia urca serios sau în localităţi, pentru ca oamenii să se poată bucura de vederea unui tren de epocă, să poată auzi pufăitul şi să simtă mirosul de păcură şi cărbuni. Până la Cacica, locul unde s-a întrebuinţat cel mai serios aburoasa a fost urcuşul de la Comăneşti spre Liuz (Humoreni). Deja se mai încălzise şi lumea stătea între vagoane urmărind la curbe arcuirile trenului şi dârele de fum negru.

Pe linia asta peisajele sunt superbe. Totul e de un verde ireal şi ţi-e mai mare dragul să vezi liniile curăţate de bălării, gările proaspăt renovate şi oamenii bucuroşi ca nişte copii la vederea trenului şi de multe ori salută dându-şi pălăria jos din cap. Aproape de gara Cacica trecem pe lângă fabricile de sare şi de cherestea.

După 20 de ani, gara Cacica simte miros de vopsea proaspătă.

Aici trenul staţionează 90 de minute. Timp arhisuficient pentru o plimbare la biserica catolică, la mina de sare sau la biserica veche din Pârteştii de Sus. Din nefericire, nu aştepta nimeni turiştii să le ia banii şi să-i plimbe. Singurul mai întreprinzător a fost un proprietar de ponei, care i-a legat la o cărucioară şi făcea ture cu copiii prin zonă. Am lăsat să se pozeze şi mai apoi să plece lumea şi pas cu pas ne-am apropiat de aburoasă. Mai întâi am studiat-o de la distanţă, apoi am pus mâna pe una alta, am urcat în cabină, am discutat cu mecanicii, ne-au povestit la ce se foloseşte tot noianul de manete şi robinete. Apoi am putut vedea cum se unge locomotiva. Pe lângă apă, cărbune şi păcură, monstrul consumă şi foarte mult ulei. Multe zeci de litri la o cursă Suceava – Vatra Moldoviţei şi retur.

Locomotiva putea merge mai iute, dar problema era la vagoane, care nu erau capabile să suporte o viteză de mers mai mare de 30 de km/h. În tren, era şi o echipă care lucra la un documentar. Oamenii erau cazaţi la Vama într-o tabără, dar toată ziua filmau şi înregistrau sunetele trenului. Cu asta se ocupau două gagici, una din Letonia şi una din Cehia.

LDH-ul a plecat înainte pe Stirigoaia să rupă rugina de pe linie. Cu două zile înainte a plouat şi aburoasa fiind foarte grea, linia aproape deloc circulată în ultimul an, rampa se duce spre 32 la mie, adică la limita utilizării cremalierei, a patinat şi cu mare greutate a ajuns la Vârfu Dealului. Acum datele problemei erau altele, soare şi şina uscată.

Ca din pământ au apărut nişte lăutari. Vreo doi din ei sigur erau de la Liuz. Şi au început să cânte. Costumele lor nu prea aveau treabă cu tradiţia, mai mult cu panarama, dar muzica era acceptabilă. Cum îşi terminase treaba la locomotivă şi mai era vreo juma’ de oră până la plecare, Nea Gică, mecanicul, i-a şoptit la ureche lăutarului şef să-i cânte ceva şi a luat-o la joc pe cehoaică.

Tot ca din pământ a apărut şi întâiul pelerin al Bucovinei, pe numele său Niculai Barbă. El era însoţit de un fotograf, care mergea cu o maşină şi făcea poze trenului din loc în loc. Barbă a ordonat ca lăutarii să se instaleze în altă parte, să iasă frumos în poze.

Partea tare de aici începe. Ne-am dus exact în spatele aburoasei în zona descoperită a primului vagon. Voiam neapărat să simt monstrul cum urcă pe Stirigoaia. Ascultaţi mai jos cum gâfâie balaurul. Senzaţia e deosebită, iar praful de cărbune ars ajuns prin păr şi fumul înecăcios sunt delicii cu care nu te întâlneşti în fiecare zi.

La Gura Humorului, fosta Păltinoasa, am coborât şi mi-am dat jos cărbunele din păr.

Nea Gică ne cheamă în aburoasă şi nu aşteptăm să mai fim chemaţi şi a doua oara. Aveam un vecin mecanic de locomotivă şi m-a tot păcălit cât am fost mic că o să mă ia o dată şi pe mine cu locomotiva. Nu m-a mai luat. Acum eram tare fericit acolo sus printre manete, manometre şi robinete.

Au urmat câteva discuţii şi am făcut poze. Nea Gică şi nea Adi sunt singurii oameni din România autorizaţi să mâne astfel de locomotive.

Am mers în aburoasă de la Păltinoasa până la Vama. Nu a trebuit mult până să mă prindă microbul. Nu îmi mai trebuiau scaune tapiţate şi confortul de la vagonul salon, acolo sus în murdăria de cărbune şi ulei mă simţeam cel mai bine.

În gara Vama o grămadă de lume. Lăutarii au coborât şi făceau ce se pricep mai bine. Întâiul pelerin al Bucovinei şi el la datorie.

Din cauza ierbii de pe şine, a ploii şi a greutăţii sale, cu două zile înainte, locomotiva a avut probleme pe sectorul Vama – Vatra Moldoviţei. Deşi era cald şi iarba cosită, aburoasa a fost oprită la Vama. De data asta s-au invocat şubrezenia unui pod, starea proastă a liniei şi unele curbe care ar solicita locomotiva. Drept urmare, trenul a urcat tractat de LDH. Aburoasa a rămas în Vama.

Cu o lună în urmă am fost prin zonă şi linia era inundată de iarbă, arăta părăsită, acum totul era ca în filmele publicitare care promovează turismul. Valea Moldoviţei este de o frumuseţe rară.

Dacă se vrea se poate. Chiar nu înţeleg de ce se întâmplă treaba asta numai la ocazii speciale şi nu e o obişnuinţă. O echipă a TVR şi-a făcut apariţia şi filma din mers trenul. Fără aburoasă farmecul s-a pierdut. Tare eram curios să văd lumea la porţi salutând cu pălăriile ridicate în aer.

Trenul ajunge la punctul terminus al rutei. Mai sus nici nu poate merge că e linia ruptă de ape. Pe peronul de la Vatra Moldoviţei, la doi paşi de mânăstirea Moldoviţa, o mulţime de oameni. De acum înainte intră în rol lăutarii.

Trenul staţionează o oră înainte să coboare spre Vama. Partea proastă la Vatra Moldoviţei e că nu ai un restaurant ca la Putna să poţi mânca. Drept consecinţă, am mers la primul magazin ieşit în cale, am luat ceva Suceava rece, cea mai bună bere din câte sunt pe piaţă şi cum aveam peteuri de Facos în rucsac, ne-am pus la umbră sub un gard şi am mâncat. A stat un nene de la Consiliul Judeţean cu noi şi am mai vorbit una alta.

Am ajuns la tren înainte de plecare. Lăutarii cântau. Se dă semnalul de plecare. Trenul face câţiva metri şi se opreşte brusc. Toată lumea intră în panică. Nimeni nu ştie ce se întâmplă. Pe peron agitaţie mare. Ce dracu’ s-o fi întâmplat?

Anunțuri

8 gânduri despre „A venit Nea Gică cu ursu’ – ep.1 Stirigoaia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s