De la inima feroviară a Bucovinei la anonimat şi paragină

Dacă tot eram pe valea Sucevei şi mă plimbam pe linia ferată de pe ea, m-am gândit să mai scriu ceva despre acest subiect şi de aici să mă mut înspre linia ce duce la Cacica. Aşadar, să vedem care e istoria gării Dărmăneşti, fostă Hatna. Perioada ei de glorie este surprinsă excelent de Ion Drăguşanul, exact ca în povestirile bunicului meu. Citiţi aici. Completez cu o informaţie destul de preţioasă. Linia care pleacă de la Dărmăneşti spre Câmpulung Moldovenesc trebuia să urce pe pârâul Ilişeşti, care trece prin Costâna, dar boierul din acest sat s-a opus şi a fost aleasă soluţia afluentului mai nordic al Sucevei, pârâul Soloneţ. Astfel, trenul a mers prin Părhăuţi şi nu prin Costâna. Mai jos aveţi o imagine de pe Dealul Mare din Costâna cu satul şi valea pârâului Ilişeşti. Pozele sunt realizate în 2007.

De pe acelaşi deal am fotografiat valea Sucevei, podurile rutier şi feroviar şi gara Dărmăneşti.

Anul 2011. Dintr-o nostalgie puternică faţă de nişte vremuri apuse, am ajuns în postura de călător în gara Dărmăneşti. Pare părăsită. Împărtăşeşte aceeaşi soartă cu foarte multe gări ajunse paragină şi sursă de materiale de construcţii pentru oamenii gospodari. În prima imagine aveţi dealul din Costâna de pe care am făcut pozele de mai sus.

O fotografie din perioada în care gara Dărmănești se numea Hatna și atmosfera era aceea descrisă în rândurile lui Iorga.

hatna001

Anunțuri

2 gânduri despre „De la inima feroviară a Bucovinei la anonimat şi paragină

  1. Pingback: Dealul Mare din Costâna | Drumurile lui Spetcu

  2. Pingback: Dragomirna – Pătrăuți | Drumurile lui Spetcu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s