A fost odată o cale ferată pe valea Sucevei (partea a doua)

După două săptămâni, împreună cu un prieten, am mers din nou pe valea Sucevei. Cu trenul din Suceava Nord până la Rădăuţi şi de aici voiam să luăm o dubă până la Ulma. Ghinion! Era duminică şi circula doar până la Vicovu de Sus. Nicio problemă! Din Vicovu de Sus am mers cu o maşina până la Falcău şi apoi cu alta până la Sadău, 4 km mai încolo de Brodina. Numai bine. Ne-am pus să mâncăm pe malul Sucevei după ce am ieşit din sat. Pozele au o calitate slabă fiindcă au fost facute cu un bătrân aparat cu film.

După pauza pe malul apei ne-am dus mai departe. Am trecut prin satul Paltin şi am ajuns la gara Nisipitu, adică unde ne oprisem acum două săptămâni.

Din acest moment ne-am concentrat pe urmăritul liniei pe care nu se mai circula de mai bine de jumătate de veac. Starea ei este chiar foarte bună şi asta se datorează şi faptului că zona e „pură”, cea mai apropiată comunitate de ţigani e la peste 20 de km în aval. Linia e încorporată în proprietăţile oamenilor din zonă şi în Nisipitu este demontată în foarte puţine locuri. De exemplu, la poarta unui sătean, pe terasamentul liniei a fost amenajată o masă cu două bănci.

Ieşim din Nisipitu şi mergem spre Ulma, satele sunt practic lipite. Casele tipice zonei au un tablou între ferestre, de cele mai multe ori reprezentat este un animal sălbatic. Cea din imagine are pictat un urs, altele au crebi, lupi şamd. Noile case construite nu mai respectă tradiţia. De remarcat e că urme de asfalt se găsesc doar prin sate. În afara localităţilor e drum ordinar pe alocuri pietruit.

Prin Ulma linia se menţine în stare relativ bună. La ultima crâşmă din sat behăiau manelele de răsunau munţii. La ieşire din sat, valea se îngustează şi calea ferata merge aproape de drum. Puţin mai încolo a fost ruptă de apă şi nu se mai vede nicio urmă din ea. Conform hărţii, linia traversaează drumul şi merge pe partea dreaptă până dincolo de graniţa actuală. Până la frontieră se mai vede vag urma terasamentului prin grădinile oamenilor.

La frontieră, urmele terasamentului sunt exact în partea dreaptă a şoselei. Am întalnit aici un vameş sau un poliţist de frontieră, bănuim noi, aflat în timpul liber şi destul de amabil. Am schimbat câteva vorbe cu el, însă nu ştia amănunte despre linie. În partea stângă se desprinde un drum, care traversează apa şi merge pe malul românesc pâna la Izvoarele Sucevei. Din ce am discutat cu bătrânii, linia se pastrează şi dincolo de graniţă până în dreptul localităţii Rusca. Mi-au zis ceva de un pod care se poate observa foarte bine din România, plus că linia revine pentru o distanţă scurtă pe teritoriul României. Ce e pe acolo o să văd în altă drumeţie.

Ne-am întors spre Nisipitu pentru a găsi oameni pe care să-i mai tragem de limbă. Satele erau destul de pustii şi liniştite. Singurele puncte populate erau craşmele. Am mers la Ulma la un asemenea stabiliment, dar acolo am găsit numai oameni de vârstă medie şi tineri de ăia cu freza şerpiliană, pe vremea aia la modă. Ăştia nu ştiau nimic. Am mers mai la vale şi am văzut un moş într-o curte. Omul ne-a dat câteva detalii, dar nu ştia cine ştie ce.

În zona gării Nisipitu se află bufetul sătesc. Acolo erau destui moşnegi, însă cei mai mulţi deja erau beţi bine. Am găsit un grup de trei pensionari lucizi şi ne-am întins vreo 45 de minute la vorbă. Am discutat lucruri interesante cu oamenii aceia, huţuli care au cunoscut şantajul şi atrocităţile naţionaliştilor ucraineni ai lui Bandera. Ce m-a frapat oarecum, deşi sunt vorbitori de ucraineană, localnicii din Nisipitu aveau o puternică repulsie faţă de Ucraina şi de URSS şi au povestit cum mulţi din satele rămase dincolo de frontiera lui Stalin au fugit noaptea peste munţi sau peste Suceava în România.

Mai apoi ne-am dus puţin pe malul apei, însă s-a pornit o ploaie serioasă şi ne-am refugiat într-o şandrama a târgului sătesc din localitate şi am stat acolo până a trecut ploaia. Cam o oră şi ceva. Am ajuns înapoi în gară cu 10 minute înainte de venirea trenului. Peronul era plin de liceeni şi de tineri. Nu ştiu de unde au ieşit că satul era pustiu.

Un columbofil a venit cu o ladă plină de porumbei şi le-a dat drumu’ să zboare. Spunea că-i antrenează. Mecanicul, fascinat de treaba asta, a stat la poveşti cu omul, neînţelegând cum pot ajunge porumbeii înapoi acasă. Eu ştiam că mai aveam pe atunci câţiva pe la ţară. Nu ştiu dacă s-a lămurit, însă a plecat cu câteva minute întârziere, dar le-a recuperat pâna la Brodina.

După 1944 traficul de călători a fost sistat între Şipotele Sucevei şi Nisipitu. Până pe la începutul anilor 1950 încă mai cobora câte un tren cu buşteni pe săptămână de la Zeletin spre Dorneşti. Mai apoi, sovieticii au demontat linia până la Rusca. Comuniştii de la noi au hotărât că gara Nisipitu poate deservi trei sate: Paltin, Nisipitu şi Ulma şi încă vreo câteva cătune.

Din 2008 se circulă doar între Dorneşti şi Putna. Tronsonul Gura-Putnei – Nisipitu a fost abandonat după inundaţiile catastrofale din vara acelui an. Impotenţa şi hoţia autorităţilor judeţene ne fac să fim siguri că pe valea montană a Sucevei trenul nu va mai circula niciodată.

Anunțuri

5 gânduri despre „A fost odată o cale ferată pe valea Sucevei (partea a doua)

  1. Am şi eu vreo doi-trei ani de când planific o descindere pe traseul fostei linii ferate Dorohoi – Cernăuţi. Acum nu cred că mai există niciun semn despre existenţa căii ferate şi sunt foarte curios să vad dacă mai pot găsi vreo urmă că pe acolo trecea odată trenul.

    • Slabe şanse. Ştiu că după ce au luat sovieticii nordul Bucovinei, Herţa şi nordul Basarabiei, linia care mergea de la Sănăuţi prin Siret spre Cernăuţi a fost demontată şi a rămas atunci Siretul singurul oraş din ţară cu gară şi fără tren.

  2. LINIA RADAUTI NISIPITU A FOST BUNA CAT TIMP SAU EXPLOTAT PADURILE DE DINCOLO DE ULMA TERITORI ACAPARATE DE RUSI,UNDE ZILNIC SE TRAZITA PRIN NISIPITUL CEL PUTIN DOUA GARNITURI DE TREN,DESERVITE DE PERSONAL UCRANIAN,INTRADEVAR ACEASTA ZONA ESTE AFECTATA DE PLOI TORENTIALE,DE UNDE ERA AFECTATA CALEA FERATA,DIN CAUZA VIITURILE DE PE VERSANTI MUNTOSI,TOTUSI SAR PUTEA RECONSTRUI LINIA PENTRU TURIST,CA AU CE VEDEA.

  3. Pingback: A fost odată o cale ferată pe valea Sucevei (prima parte) | Drumurile lui Spetcu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s