Zâmbetele forțate nu reușesc să ascundă ura mocnită [17/71]

Seria Un veac de la Marea Unire merge mai departe și întâlnește primul oraș transilvan. Deși cu Alba Iulia voiam să încep a povesti despre capitalele județelor României Mari de peste Carpați, am zis că de prea multă vreme amân continuarea istorisirii unor plimbări din vara anului 2014. M-am împotmolit la Târgu Mureș, un oraș cu o istorie aparte, primul al României Mari, apărut în seria mea, care a fost pierdut în 1940 și recâștigat după Al Doilea Război Mondial, și unicul în care, în perioada tulbure de după Revoluția din 1989, au avut loc violențe interetnice cu origine neclară, așteptate cu speranță de cei care au divizat Cehoslovacia și au făcut flenduri Iugoslavia. România a rezistat în ultimul deceniu al mileniului trecut pentru că e construită pe câțiva piloni foarte puternici. Veți vedea mai jos care sunt aceștia. Târgu Mureș, oraș cu populație împărțită egal între români și maghiari, a fost considerat locul perfect pentru a arunca chibritul aprins. Combustie a existat, explozia nu a avut puterea scontată, însă urmările se văd și se simt. Parcurgând textul veți înțelege titlul și sensibilitățile locale.
Continuă lectura

Minunatul munte sufocat pe nume Ceahlău

19 09 2015. Stațiunea Durău, județul Neamț. Venise vremea să urc pe Ceahlău. De prea mult timp lăsam ocaziile să treacă pe lângă mine. Farmecul acestui munte și miturile țesute în jurul său l-au făcut căutat și umblat de orășeni încă din timpuri romantice. Dacă ai ghinionul să-l urci într-un sfârșit de săptămână, dai nas în nas cu meclele cele mai bizare sau cele mai familiare. Pe Ceahlău ai mai multe șanse să te întâlnești cu foști colegi de muncă, foste gagici, vecini de cartier și tot felul de trecători și trecătoare prin viața ta, decât în orașul de unde vii. Oare când maestrul Sadoveanu se uita din turnul casei sale la Ceahlău, muntele se uita la el? Nu vom ști niciodată și, înainte să pornim la drum, cumva în trena articolului precedent, să vedem descrierea făcută de George Călinescu, în Ion Creangă, minunatului munte, nesufocat încă pe atunci.

Continuă lectura

Leagănul României și cea dintâi capitală a tuturor românilor [4/71]

Iaşul nu a apărut des pe aici, mereu a fost undeva la jumătatea drumurilor mele către est şi sud, către Nistru şi Dunăre, la fel cum era odinioară pentru vechii negustori. Peste zece ani, perioada 2007-2019, am tot umblat prin Iaşi, însă am scris numai despre câteva plimbări într-un sfârşit de toamnă şi o incursiune la sud de Bahlui, care va avea o continuare firească. A venit timpul pentru cel mai amplu articol de pe blog şi va rămâne aşa multă vreme, poate până când voi izbuti ceva asemănător despre Suceava. Ocazie mai bună decât un veac de la Marea Unire nu se putea găsi, mai ales că cititorii care au trecut pe aici au avut prilejul să descopere cum o mâna de bărbaţi a făcut Mica Unire, croind o a patra cale pentru neamul românesc, sfidând cele trei imperii potrivnice. Oricât s-ar burica unii în zilele noastre, îndrugând verzi şi uscate despre o capitală a Moldovei, cel puțin pentru mine, Iaşul are mai multe în comun cu România, cu naşterea ei, cu izvoarele culturii române, decât cu gloria vechii Moldove. Că le place sau nu regionaliştilor ieşeni şi bucoviniştilor suceveni, istoria Moldovei care contează s-a făcut la Suceava în vremea Muşatinilor şi urmele ei încă mai dăinuiesc, deşi se tot străduiesc nişte caca întârziaţi să le umbrească. Continuă lectura

Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 6

17 05 2015. Suceava. Doar starea vegetaţiei trăda faptul că mai aveam puţin şi venea vara. Ziua mohorâtă, cu vânt şi ameninţări de ploaie, era cât pe ce să ne descurajeze în a mai porni la plimbarea neprevăzută, dar plănuită. Am zeci de trasee pregătite, numai doritori de drum să fie. Curând am lăsat dealul pe care odinioară erau case ale satului Sfântu Ilie, înlocuite, în Iepoca de Aur, cu blocuri al căror acoperiş era atipic. Ţuguiat din ţiglă şi nu plat din carton asfaltat şi smoală, cum vedeai în tot oraşul. Cartierul a fost botezat previzibil Obcini şi limita sa cu satul peste care s-a prăvălit nici în ziua de azi nu este cunoscută, pentru că sunt case în care omul are buletin de Suceava şi femeia de Şcheia. Încă din prima poză se observă reperele Sucevei: coşul de la fosta IFA, ajuns decor pentru molul ridicat pe ruinele acesteia şi catedrala ortodoxă, începută imediat ce Ceauşeştii au fost coborâţi în groapă cu corpurile pline de gloanţe. Reperul principal al zilei, vom face o buclă în jurul său, va fi releul de televiziune de pe Teişoara (528 m). Unul dintre cele mai însemnate dealuri ale Podişului Sucevei. Continuă lectura