La Om pe La Lanțuri

Pandemia de covideală chinezească a făcut din 2020 un an special. M-am adaptat la ce puteam să fac fără mari bătăi de cap. Am anulat multe din plimbările urbane programate și le-am înlocuit cu drumeții montane. Tot bătând cărările de munte, m-am trezit capabil să mă iau la trântă cu Piatra Craiului. Și nu oriunde, direct La Lanțuri. Într-o dimineață de august, când luna încă strălucea deasupra Pietrei Craiului, am intrat pe traseu din Plaiul Foii, urmând valea Bârsei Tămașului pe marcajul bandă roșie. Acesta schimbă valea, urmând afluentul Șpirlea o bucată, apoi cărarea lasă firul apei și urcă nervos într-o poiană. Acolo se găsește Refugiul Șpirlea și în apropiere e ultimul izvor. După ce dai de stâncăraie, adio apă. Știam treaba asta, așa că am plecat cu patru litri în rucsac. S-a constatat cu regret și tristețe că nu au fost de ajuns.

Continuă lectura

Slatina Marmației

De la Nistru pân’ la Tisa a sunat dureros pentru comunitatea de români din nordul Maramureșului. Primul Război Mondial încheiat, au urmat tratativele de pace și stabilirea noilor frontiere. Deși au existat câteva inițiative ca românii de la nord de Tisa să facă parte din România Mare, forțe mai puternice au hotărât altfel. Ocna de pe hartă este Slatina de azi. A ajuns în Cehoslovacia, apoi în Ungaria lui Horthy. A luat-o URSS și a lăsat-o moștenire Ucrainei. Aceasta a botezat-o Solotvino. Nimic mai enervant decât să auzi români schimonosind astfel denumirea neaoșă. Și sunt destui, mai ales în comunicări oficiale ce țin de mediul diplomatic, o catastrofă națională după epurarea ceaușiștilor din MAE. Azi Slatina e un orășel care a crescut pe sare, cu pretenții de stațiune. Are sanatorii, baze de tratament, lacuri sărate și spații de cazare.

Continuă lectura

Cele trei morminte de la Dulcești

După ce ieși din Roman spre sud și treci podul peste Moldova, faci dreapta către Piatra Neamț și te înscrii pe DN 15D. În puțin mai mult de zece kilometri ajungi în localitatea Dulcești, întinsă pe malurile abrupte ale unui pârâu. Toponimul amintește de un boier poreclit Limbădulce, trăitor în vremea voievodului Petru Aron. La drumul național, stingheră pe un deal, se vede silueta zveltă a unei biserici albe. Duce în spate patru secole, fiind ridicată de marele paharnic Caraiman, boier din vremea lui Ieremia Movilă, cel fugit în Cetatea Hotinului de frica lui Mihai Viteazul. Așezarea ajunge pe mâna boierilor din neamul Sturdza, iar după 1848, conacul de aici a fost unul din cuiburile moldovenești în care s-a fiert Mica Unire. Oamenii muncii din sat au ajuns la concluzia că acel conac plin de istorie nu le e de niciun folos și l-au dărâmat.

Continuă lectura

Azi o vedem și nu e (Cabana Gigi Ursu)

Există în Centrul Vechi al Bucureștilor o crâșmă cu aspect de muzeu al Iepocii de Aur. Cine a făcut-o a botezat-o Bodega „La Mahala”. Ce se pune pe masă acolo e tot timpul gustos și mult mai ieftin decât în jur. Clondirele și carpetele au farmecul lor, dar mult mai interesant am găsit un indicator către Cabana Gigi Ursu. Distanța e corectă, dacă ruta merge prin Bacău, Spătărești, Mestecăniș. Dilema mea e dacă acest indicator vine la pachet cu celelalte exponate și te trimite în trecut sau se referă la ceva presupus a fi încă în picioare. Cabana Gigi Ursu a ars până la temelii pe 1 noiembrie 2019. În presa locală s-a insistat mai mult asupra evenimentului, pe posturile naționale de televiziune s-a vorbit doar despre un banal incendiu produs undeva lângă Vatra Dornei. Se spune că a fost prima cabană privată din Republica Socialistă România.

Continuă lectura

Roșu de Brno

Mereu mi-a plăcut compania cehilor și polonezilor. Dintre toți străinii cu care am intrat în contact, cu aceștia m-am simțit cel mai bine. Fie că am călătorit, fie că am stat de vorbă până seara târziu. Pe unii ajunși prin Suceava i-am găzduit și am înțeles de la ei că albastrul de Voroneț e una din minunile Europei creștine. Îmi place mult la aceste două nații că nu găsesc niciun motiv de laudă în statutul de supuși imperiali ai înaintașilor lor. Sunt câteva trăsături care mă deranjează rău la nația mea, iar prima între toate e etnomasochismul iobăgesc. Dacă la Suceava, un amărât târg de graniță trăitor din contrabandă, s-a găsit un idiot să monteze zburătoarea bicefală pe clădirea Muzeului de Istorie, la Brno, capitală de țară de coroană și al optulea oraș al imperiului, vezi pasărea numai la muzeu și acolo reprezentată cu fundu-n sus.

Continuă lectura